E trecut de miezul noptii si dardaind in fata geamului din dormitor constat ca ceasca de cafea e goala.Stau cu capul lipit de geam si tresar din atipit...iar te visasem...
Stateai pe o banca si zambeai; ma uitam la tine dar nu ma vedeai deoarece privirea iti era atintita inspre ceva mult mai placut vazului tau; te strigasem dar nici macar nu ai clipit la auzul vocii mele..."Las capul in jos si plec!"...dar nimeni nu era acolo sa imi spuna "Stai!". Si am plecat pentru ca tineam la tine si nu doream sa iti izgonesc starea de liniste in care cazusesi...Faceam pasi repezi ca nu cumva sa te razgandesti si sa ma faci sa ma intorc din drum cu toate ca la fiecare secunda imi intorceam capul ca sa nu iti uit chipul.M-au napadit lacrimile,nu te mai vedeam si treptat tu imi ieseai din minte.Totul devenise precum o lectie invatata mecanic pe care o stiam doar daca imi spunea cineva inceputul insa nu imi mai folosea la nimic..nota era deja luata.Continuam sa te las in urma si sa plang in hohote precum o naiva la finalul unei drame...si stiam de ce..Plangeam pentru ca "a fost" nu pentru ca "s-a intamplat".
